FOTO, VIDEO| ”Demonstrație de forță” la lansarea candidaților PSD Câmpeni, desfășurată în prezența a peste 1000 de invitați

Conform organizatorilor, aproximativ 1200 de persoane au fost așteptate să participe în această seară la lansarea candidaților PSD din Câmpeni pentru alegerile locale din luna iunie, festivitate desfășurată cu mult fast la o sală de evenimente din localitate, situată în apropierea DN 75.

lansare candidati PSD Campeni44Invitații, susținători și membri ai partidului, au fost așteptați la sosire de membri PSD Câmpeni în frunte cu actualul primar Ioan Călin Andreș – candidat pentru un nou mandat la Primăria Câmpeni, printre cei invitați regăsindu-se membri marcanți PSD din județul nostru între care amintim deputatul Ioan Dîrzu, europarlamentarul Victor Negrescu, Radu Tuhuț –  primarul comunei Ciuruleasa, Nicolae Simina – primarul orașului Abrud, consilierii județeni  Marcela Dărămuș, Dorin Sandea și Gabriel Cîra-Grigorescu.

Echipa PSD din Câmpeni și invitații de onoare și-au făcut intrarea în sală într-un mod inedit, în frunte cu câteva tinere tulnicărese și pe sunetele cântecelor ”Hora Unirii” și ”Oda bucuriei”, iar după o rugăciune și câteva povețe rostite de preotul Vasile Bora, doamna Vera-Dorina Cristescu și-a prezentat tânăra echipă propusă pentru alegerile locale în fruntea căreia se află primarul Ioan Călin Andreș, cât și pe ceilalți candidați pentru Consiliul Local Câmpeni: Gabriel Cîra-Grigorescu, Constantin Bar, Alexandru Luca, Romul Iulius Miheț, Iulian Cîmpean, Ioan Florian Cotișel, Lucian Nicolae Anca, Emilian Petrea, Ioana Ileana Motora, Diana Georgeta Marc, Natalia Narița, Giani Septimiu Cioara, Elena Adela Crintea, Traian Lazea, Nicolae Ovidiu Petruța, Adrian Berindei, Ioan Marin Motora.

Cei care au vorbit participanților au fost primarul Ioan Călin Andreș, care candidează pentru al patrulea mandat de primar, europarlamentarul Victor Negrescu și deputatul Ioan Dîrzu, acesta cerând sprijinul celor prezenți ca Ioan Călin Andreș să rămână primar în continuare, cum speră să rămână în continuare primarul din Abrud și cel din Ciuruleasa. Ca element de noutate, primarul Ioan Călin Andreș a precizat că este certă sosirea unei firme private în orașul Câmpeni care va oferi aproximativ 350 locuri de muncă spre sfârșitul lunii iunie, invitând pe toți cei interesați să-și depună CV-ul pentru angajare.

După discursurile susținute, aceștia au mers printre invitați pentru a ciocni un pahar de vin și a spune tuturor ”Hristos a înviat!”, evenimentul continuând cu un program de muzică populară și ușoară susținut printre alții și de renumita solistă a Apusenilor, Mirela Mănescu.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=2052]

8 Comentarii

  1. Iar le-a dat de mancare si de baut mizeria asta oamenilor…. sper sa nu mai ajunga primar, a facut din Campeni cel mai urat oras si cu cele mai putine locuri de munca din judet…in timp ce jegul asta a ajuns putred de bogat, saracii oameni abia traiesc de pe o zi pe alta, drumurile sunt praf, locuri de munca yok, vai si amar…

    • Campeniul e urat doar pentru ca este populat de prosti ca tine care voteaza cu tata penallilor aka Pasca !

        • Nenorocit sa-l faci pe tac-tu prostanacule. Nu mai stai in Campeni ? Atunci precis ca stai in Alba Iulia ca deh’ acum esti tzaran de oras… si precis votezi cu penalul cu mustata de acolo.

    • Frate, nu mai termina PSD-istii astia ca metodele feseniste de adunat voturi. Iar i-au adunat pe oameni la un mic si o bere si au facut mare lansare. Hai sa fim seriosi. Mie imi pare rau de Calin Andres, dar ca si candidat PSD nu are nicio sansa.

  2. astia au fost ca la nunta. Cred ca primarului ii plac nuntile, ca s-a insurat de 4 ori. Ce probleme o fi avand de nu sta nicio femeie cu el?

  3. Oare este vreun oras din judetul AB in care sa nu candideze macar un fost militian ?????Nu cred,la Campeni oare Campeanu Iulian unde a lucrat…..?Se vede ca a fost ca la nunta si chiar primarul a avut in acte 4 sotii,dar suplimente doritoare de…..?Tinerei ,ca destea trebuie,nu trecuti prin viata !Fratii Pasca au taragoatele defecte si au imbatranit……?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*