Patron al unei firme de construcții, din Alba Iulia, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și plata unor daune de 140.000 de lei

Decizie în justiție după 9 ani de la producerea unui accident de muncă mortal, patron al unei firme de construcții, condamnat la 3 ani de închisoare și plata unor daune de 140.000 de lei pentru ucidere din culpă.

Administratorul unei societăți comerciale din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Inculpatul Vince Ștefan este acuzat că nu a luat toate măsurile necesare pentru a se evita un accident de muncă soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de 22 de ani, produs pe un șantier din incinta fostei Uzina Ardealul SA Alba Iulia. Accidentul mortal a avut loc în 2008, iar dosarul a fost trimis în judecată abia în august 2016. Un an mai târziu, Judecătoria Alba Iulia a pronunțat prima sentință, care a fost contestată la instanța superioară, Curtea de Apel.

”În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de administrator al (…), nu a respectat și nu a îndeplinit obligațiile impuse de Legea nr. 319/2006 și H.G. nr. 300/2006 privind instruirea victimei (…) pentru munca la înălțime. Inculpatul nu a asigurat echipament de protecție a muncii pentru prevenirea căderii de la înălțime, nu a asigurat un plan propriu pentru demontarea unui pod rulant și dezmembrarea structurii acestuia, nu a asigurat un plan propriu de securitate și sănătate pentru a se evalua riscurile previzibile legate de modul de lucru și stabilirea măsurilor pentru asigurarea securității lucrărilor, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au însușit instrucțiunile adecvate.

Astfel, la data 18.06.2008, în timp ce desfășura activități de demolare în incinta SC Uzina Ardealul SA Alba Iulia la înălțime, în urma aruncării unei balustrade de fier, victima a fost agățată și aruncată pe un plan dur de la înălțime, suferind leziuni în urma cărora a intervenit decesul acesteia”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătoria Alba Iulia.

Victima era angajată la societatea inculpatului de două luni și avea sarcina să transporte cu autoturismul alți angajați ai firmei, precum și echipamentele necesare, de la locul de cazare a acestora până la punctul de lucru din Alba Iulia, dar și în alte localități unde aceștia aveau de efectuat lucrări. ”La data de 18.06.2008, administratorul (…) a planificat să termine lucrările la punctul de lucru din Alba Iulia, mai având de demontat 18 stâlpi de susținere a podului rulant, beneficiarul lucrării asigurând o automacara cu ajutorul căreia erau coborâți stâlpii tăiați la nivelul solului.

După plecarea automacaralei, in jurul orei 18:00, inculpatul Vince Ștefan s-a urcat, împreună victima (…), pe terasa halei de construcții metalice pentru a arunca câteva bucăți din balustrada de protecție a platformei de circulație și o bucată din această platformă, care au rămas pe terasa în urma dezmembrării căii de circulație a podului rulant.

Inculpatul, împreună cu victima, aflându-se pe plafonul halei, au început să arunce resturile de fier vechi provenite din balustrada podului rulant, parcurgând astfel marginea halei din partea din spate a acesteia înspre partea din față, deplasarea fiind făcută de cei doi, pe marginea plafonului. La un moment dat, cei doi au ridicat o bucată de metal lungă de aproximativ 2 m, iar, după ce inculpatul s-a asigurat că nu este nicio persoană jos, au aruncat bucata de fier vechi, victima fiind prinsă și trasă în jos, căzând de la aproximativ 10 metri”, astfel este descris în dosar modul în care a avut loc accidentul.

Judecătorul a decis, în final, condamnarea inculpatului la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. De asemenea, acesta mai trebuie să plătească către două părți civile, rude cu victima, câte 70.000 de lei daune morale.

Până la pronunțarea undei decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*